VANCELU M: 18,21-19,1
Nun ti dicu di pirdunari nzinu a setti voti, ma nzinu a sittanta voti setti.
Gesù arrispunni sittanta voti setti, zoè sempri, picchì avemu bisognu dû pirdunu di Diu, e Petru avìa accuminciatu u discursu supra a quantu voti s'avìa a pirdunari. Nta stu cuntestu cumpari a paràbula dû primu servu, e a sò crudeltà contra a l'àutru ca avìa un dèbbitu nsignificanti cu iddu. Accussì a cunnizzioni essinziali dâ paràbula, unni tuttu è enormi, p'aviri u donu divinu è u nostru pirdunu versu u pròssimu (comu ricemu ntô "Patri Nostru"); ma un pirdunu "di cori" (v. 35), comu chiddu di Diu (v. 27).
Dû Vancelu secunnu Matteu
Nta ddu mumentu, Petru s'avvicinau a Gesù e ci dissi: «Signuri, quantu voti l'hê pirdunari a me frati, si picca contru a mia? Nzinu a setti voti?». E Gesù ci arrispunnìu: «Nun ti dicu nzinu a setti, ma nzinu a sittanta voti setti.
A stu prupòsitu, u regnu dî celi s'assumiglia a un re ca voli fari i cunti chî sò servi. Accuminciaru i cunti, e ci purtaru unu ch'era dibituri di decimila talenti. Nun avennu pirò chistu i soddi p'arriddari, u patruni urdinau ca fussi vinnutu iddu cu sò mugghieri, chî figghi e cu tuttu chiddu c'avìa, e accussì paari u dèbbitu.
Allura ddu servu, jittànnusi 'n terra, u priava: "Signuri, aviti pacenzia cu mia e v'arriddu ogni cosa".
Muvutu a cumpassioni pi ddu servu, u patruni u lassau jiri e ci pirdunau u dèbbitu.
Appena nisciutu, ddu servu attruvau n'àutru servu comu a iddu ca ci avìa a dari centu dinari e, affirrànnulu, u scannava e dicìa: "Pàami chiddu ca mi devi!". U sò cumpagnu, jittànnusi 'n terra, u priava dicennu: "Abbi pacenzia cu mia e t'arriddu u dèbbitu". Ma iddu nun vosi sentiri ragiuni, si nni jìu e u fici jittari 'n càrciri, finu a quannu nun avissi paatu u dèbbitu.
Vistiru chiddu ch'era successu, l'àutri servi s'adduluraru assai e jeru a còntari ô sò patruni tuttu l'accadutu.
Allura u patruni fici chiamari a ddu omu e ci dissi: "Servu tintu, ju ti pirdunai tuttu ddu dèbbitu picchì tu mi priasti. Nun avivi a aviri puru tu pietà dû to cumpagnu, accussì comu ju appi pietà di tia?". E sdegnatu, u patruni u desi 'n manu ê turmentaturi, finu a quannu nun ci avissi arriddatu tuttu chiddu ca ci divìa.
Accussì macari u Patri mè celesti facissi a ognunu di vuiàtri, si nun pirdunati di cori a vostru frati».
19,1 Finiti sti discursi, Gesù si nni niscìu dâ Galilea e si nni jìu ntô territoriu dâ Giudea, dda banna dû Giordanu.
Sta paràbula è un dramma sempri attuali. Cu a fa franca 'n granni e otteni na sanatoria cumpreta, appoi ammazza a un dipendenti ca ci devi na miseria. Nun è sulu na chistioni ecunòmica, ma di rapporti umani: cu è 'n àutu e viola senza birrogna l'òrdini cchiù grossi, appoi fa un finimunnu pi na mancánza nica dî sò suttaposti; un maritu o na mugghieri ca tradisci gravimenti l'àutru, arriva magari a ammazzallu p'un nenti, p'una gilusia ca si fa granni... Ma, pi grazia di Diu, cû Signuri nun si scherza. Bonu nzinu a pigghiàrisi supra i spaddi e a scuntari i nostri magagni, nun tollera u suprusu di cu, piccaturi gravi, opprimi l'àutri pi sciocchizzi. A sintenza è chiara e nun si pò appellari! Na sula spiranza: «Pirdunari di cori a lu nostru frati ca mancau contru a nuàtri». Si 'mparàssimu a diri cû cori: «Pirdùnani a nuàtri, comu nuàtri pirdunamu»! Diu ni pirduna senza limiti, senza fàrilu pisari; puru nuàtri avemu a pirdunari, comu frati. L'eucaristia voli u pirdunu tra nuàtri, a paci data cû cori.

Nessun commento:
Posta un commento
ciao. lascia il tuo commento, sarà pubblicato al più presto. grazie