lunedì 1 luglio 2013

POESIA: PRUCISSIONI RU CRUCIFISSU (poesia di Maria Teresa Romano)



A PRUCISSIONI RU CRUCIFISSU

Na bedda matinata
a terza ruminca ri settembri,
mentri tutti eramu ancora
cuicati e addumisciuti,
tuttu n’siemula, si sienti un scrusciu ri n’arburata
c’arruspigghiannu, annunziava
c’a chidda era a solenne iurnata
a processione ru Crucifissu dedicata.

Ogni cristianu chi senti stu fragore
prova na scossa proprio n’o mienzu u cuori,
picchì a ruspigghiarisi un’è sulu u cuori,
ma puru l’immenso amuri
ca ognugnu ri nuavitri avi pu Signuri.

Accussi, duoppu a missa cantata
Unni tutta a popolazione, canta e pria,
rintra a chiesa radunata,
arriciviennu a santa binirizioni,
ra missa niesci , mentri a banda
a solita canzuni suona.

E navutra masculiata ni fa
Ricurdari
Ca no tairdu pomeriggiu, pa
Prucissioni,
amu a riturnari.

Quannu e seu turnamu rintra a
Chiesa,
truvamu tutti i banchi scunsati
pi accoglieri i fedeli e i confrati;
iddi si carricanu a vara cu
Signuri
Cuntriti e emozionati
E ittannu na gran vuci
Ca L’acclama sempri e spissu,
niescinu na strata u Santissimu Crucifissu.

U signuri dall’alto ra so cruci pari ca rici:
-Amunì, iamunni a fari sta passiata
Pi biriri comu stà popolazione è cumminata.
Voggliu capiri si n’mienzu
A sta confusione d’umanità,
attecchisci a pianta ri l’amuri
o l’ierba ra malvagità;
si sti  figghi, pi cui rietti a me vita,
sunnu virtuosi o cu l’ailma smarrita.

E ‘ncuntrannu un pugnu ri picciuttieddi
Spicciati a fiesta,
s’adduna e si scunfuoirta
pi chiddu c’annu n’tiesta.
Ancora su nichi eppuru già pensanu sulu
A sciarriarisi e prevaricari,
nienti sapennu ca l’unica vita c’aviemu,
un n’a putiemu pigghiari a iucari.

E, u Signuri, taliannu sopratuttu
Unu ri sti picciotti pari ricissi:
-Si tu sapissi zuoccu putievi addivintari,
n’avissi un currivu ca mancu tu po’ nmagginari.
Un ti mancavanu biddizzi,
né cirivieddu pi pinsari,
né pugnu fiermu pi fariti attintari.
Eppuru tutti sti talenti i mittisti o serviziu
Ri du maleficu patruni
Ca ri fari minnitti avi u viziu.

E, accussi, cuntinuannu a caminari, u Signuri,
gioie e rulura continuava a ‘ncuntrari.

C’è na famigghia cu na giovani sposa,
ca rientra u so cori sairba n’a vita preziosa.

Ci sunnu vicchiareddi c’a sunnu a felicità
Ri figghi e niputi ri tutti l’età.

C’è cu è sulu e abbannunatu,
e cu amorosamente sirbutu e cunsulatu.

C’è cu chianci e si rispera pi cuosi tuorti,
e cu, inveci, affronta, cu curaggiu, puru a muorti.

O giovanotto ca ci siddia a studiari,
u Signuri, affirrannulu p’aricchi, pari sussurrari:
-Cierca ri iri a scuola bacchittuni,
picchi un ti fici nasciri pi stari a gnuni,
ma pi rapiriti l’uocchi e fariti capiri
chiuddu chi ci vuoli pi, cristianamenti, campari.

Insomma, pi falla brevi, pi strati ru munnu
C’è a solita esistenza,
ri cui nuddu ri nuatri ni po’ fari senza.
E, accussi, duoppu aviri, no so cori,
arricugghiutu tutti i preghieri e i patimenti,
u Crucifissu ritorna na  so casa
accumapagnatu ra fede ri tutti i genti.

U iuocu di fuocu, a fini ra iurnata,
s’adduma, risplende e poi s’astuta,
accussì comu a stessa cuosa
capita pà nostra vita.

Siemu a stu munnu pi nu brevi passaggiu,
ca puru ca campamu assai, pari un assaggiu.
E sulu l’amuri ru Signuri runa dignità
A vita ri so figghi chi fannu a so volontà.

Maria Teresa Romano (marzo 2013)